Litera.-partea a 4-a

Nu ma temeam de moarte. Ma temeam de vesnicia ei.

Simteam cum inima imi bubuia cu putere. Simteam cum fiecare particica din corpul meu ingheta. Simteam cum ochii imi lacrimeaza de frig,cum buzele mi se uscau,cum parul ingheta.La propriu vorbind.
Misteriosul barbat se indrepta catre mine cu pasi mari si grabiti. Pe masura ce el se apropia observam cum ca geamurile inghetau, era mai frig si in urma pasilor lui se forma gheata.
Respiratia era din ce in ce mai ingreunata din cauza frigului ce se producea in tramvai.
Vedeam ca in timp ce se apropia avea ceva in mana.Un briceag.
Aveam sa mor in tramvai?De ce tocmai eu?
Barbatul se apropia si simteam cum mi se scoala parul de pe brate.Apoi se opri la 1 m de bine.Toate geamurile erau inghetate,aerul abia respirabil.M-am uitat pentru prima oara la barbat.Chipul ii era "pictat" de cicatrice ciudate,neregulate; fata ii era ovala,nasul mic si par brunet.Ochii ii erau albastri.Albastri ca gheata.Simteai cum inghetai numai cand te uitai in ei.Ce faceam? Adica cum de mai reuseam sa ma uit la el?Nu trebuia sa mor?Surprinzator raspunsul era "nu".
Barbatul nu facu decat sa ma priveasca cu ochii lui reci.
Totul se intampla intr-o secunda.
A deschis briceagul...si era indreptat catre mine.Si apoi,fara nici un fel de advertisment se taiase in palma stanga.Isi stranse mana pumn si picaturi de sange curgeau pe jos.Eu eram prea socata sa ma uit in jos. Inca eram stupefiata ca nu ma omorase.Oricum simteam un val de usurare ca nu m-a omorat.Apoi imi veni pe la nas un miros ruginit si sarat.Era sangele de pe jos.Ochii barbatului erau inca fixati pe mine cand m-am uitat in jos; o balta de sange dar destul de micuta era langa picioarele mele. Incepeam sa ametesc.Uitasem ca ma lua ameteala grav numai cand vedeam sange.Imi ridicasem fata incet sa ma uit la barbat.Numai ca nu era.Unde disparuse? Apoi observasem ca geamurile nu mai erau inghetate,si pe jos numai era gheata.Apoi mi-au cedat picioarele.Ramasesem ghemuita pe jos cand am vazut cel mai ciudat lucru posibil. Micuta balta de sange incepea sa capete forma.Se misca cu alte cuvinte.Cand a incetat "sa se miste" ma uitam la litera formata din sange.M. Nestiind ce sa fac,cum sa reactionez mai bine,am inceput sa tip. De ce mi se intamplau toate astea? De ce mie? De ce cosmarul asta?
Nu aveam raspuns.
Apoi,ca din senin,tramvaiul se opri la Eminescu. Tipatul incetase. Lumea a urcat cu nemiluita,nu era nimeni mirat de faptul ca tramvaiul era gol si nimeni nu era mirat ca inca stateam ghemuita pe jos si uitandu-ma pe jos la litera care disparea. Priveam cu ochii goi catre lumea care urca...
M-am decis sa ma ridic in picioare.Usor de zis, greu de facut. A trebuit sa ma tin bara cu ambele maini ca sa pot sa ma ridic. Urmatoarea statie era Carol. M-am dus la iesire si asteptam sa cobor. Mintea imi era total aeriana...uitam ce fac,unde sunt,cum ma cheama,si de ce traiesc in universul asta tampit.
Tramvaiul se opri si CULMEA am fost singura care am coborat. Am coborat,incet,teleghidata de vant. Fara sa vreau m-am trezit ca am ajuns la micuta biblioteca,si am inceput sa ma holbez prin geam. Nu stiam dupa ce anume sa ma uit,asa ca ma holbam. Privindumi reflexia in oglinda am vazut cum aratam. Parul ravasit,cearcane  de un violet inchis.Aratam ca si cum am aflat cea mai proasta veste din lume.Am stat in fata geamului gandidu-ma daca sa intru sau nu. Dupa cinci minute de decizie,am zis ca nu. Nu avea rost. Si chiar daca gaseam ceva cu ce m-ar fi ajutat?Am vrut sa iau tramvaiul inapoi spre casa dar...am simtit...ca vroiam sa merg pe jos acasa,dar nu vroiam in accelasi timp.
Am inceput sa merg incet fara sa imi pese daca dau peste cineva sau calc intr-un rahat.
M-am bucurat ca am ajuns pana aproape de obor,fara sa ma gandesc la absolut nimic. Bineinteles ca m-am trezit din starea de inconstienta si am inceput sa pun obisnuitele intrebari. Nu gaseam nici un raspuns la ele si m-am intrebat daca asta era scopul sau mai bine zis jocul. Oare trebuia sa aflu raspunsul la aceste intrebari ca sa ma lase...ciudateniile in pace? Si daca aflam raspunsurile oare aflam ceva rau? Oare asta era scopul?Oare asta este jocul? Un joc in care daca aflam raspunsurile ma lasau ciudateniile in pace dar aflam chestii rele sau sa nu stiu raspunsurile si sa nu aflu ceva rau si sa nu ma lase ciudateniile in pace? Nu stiam ce sa mai gandesc.
Am aruncat o privire sa vad pe unde sunt. Eram pe la Domo. Si apoi am vazut.Am vazut barbatul misterios in magazin cu ochii atinti catre mine. Am inceput sa casc ochii.Am clipit o singura data si barbatul a disparut.OK.Poate era imaginatia mea. Un coltisor al mintii mele zicea ca nu.Chiar nu era imaginatia mea.Era real. Am inceput sa merg repede,aproape sa alerg. Ma uitam la oameni in timp ce mergeam. Iar am vazut misteriosul barbat in multimea de oameni. Am inceput sa alerg,constienta ca ma urmarea. Oriunde ma uitam era barbatul misterios.Clipeam si disparea. Puteam sa alerg mult mai repede dar aerul rece si picioarele mele incete nu ma ajutau. Am inceput sa imping lumea sa imi fac loc,crezand ca daca alerg,o sa imi piarda urma.
Evident,ca nu era asa.
Aparea,disparea,aparea,disparea,aparea,disparea. Apoi ca prin vis...numai vedeam nimic.Oriunde ma uitam era negru.Numai si numai negru.Apoi mi-am dat seama ca eram legata de scaun. De unde pana unde?
Apoi misteriosul barbat era in fata mea.Deabia puteam sa il disting din cauza ca costumul lui negru se suprapunea peste fundalul negru. Era ca si cum eram intr-un abis. Un negru infinit.Nu stiam unde e jos,stanga,sus sau dreapta. Tot ce stiam era ca stateam pe un scaun si ca singura sursa de lumina era un glob destul de mare,care emana o lumina orbitoare si se invartea pe unde vroia el. Mi-am dar seama ca tremuram.Nu de frica ci de frig. Si apoi am simtit ca mor. Din cauza ca am vazut cea mai infricosatoare ciudatenie,fiinta,lucru,chestie posibila.Era urata si se apropia incet de mine.

Va urma.